In ultimii ani au fost realizate mai multe studii asupra persoanelor deprimate si cele extrem de optimiste, concentrandu-se asupra diferentelor in tiparele de gandire repectiv a modului de privire asupra vietii.

In urma incercarii dea dobandi o noua aptitudine, pesimistii sunt in totdeauna mai precisi in evaluarea felului in care s-au descurcat, in timp ce optimistii vad comportamentul lor ca find mai eficient decat a fost intradevar. Totusi, aceasta evaluare nerealista a propriilor performante este secretul viitorului lor succes. Invariabil optimistii ajung la un moment dat sa stapaneasca acea aptitudine in timp de pesimistii nu reusesc. De ce? Optimistii sunt aceea care, in ciuda faptului ca nu poseda referinte pentru succes sau esec, reusesc sa ignore aceste referinte, lasand neconstruiti termeni cognitivi de genul ‘Am ratat’ sau ‘Nu pot sa reusesc’. In schimb, optimistii produc referinte de credinta, folosindu-si imaginatia pentru a se vedea facand ceva diferit data viitoare si reusind. Aceasta abilitate este cea care le permite sa persiste pana cand ajung sa castige distinctia care ii aduce mai sus decat ceilalti. Motivul pentru care succesul ’scapa’ majoritatii oamenilor este pentru ca nu au suficiente referinte de a reusi in trecut. Dar un optimist opereaza cu ‘credinte’ de genul “Trecutul nu este egal cu viitorul”. Toti marii leaderi, toti oamenii care au dobandit succes in orice domeniu al vietii lor, cunosc puterea in a isi urmari continuu viziunea, chiar daca nu au deocamdata toate detaliile despre cum sa o dobandeasca.

Dr. Martin Seligman de la Universitatea Pennsylvania, in cartea sa “Learned Optimism” vorbeste despre trei tipare de gandire care ne cauzeaza sa ne simtim neajutorati. Acestea se numesc: permanenta, pervasivitate si personal.

Multi dintre cei mai de succes oameni au reusit in ciuda intampinarii de bariere sau probleme. Diferenta intre ei si cei care au renuntat se invarte in jurul credintei lor despre permanenta, sau lipsei ei, in ceea ce priveste problemele lor. Invingatorii rareori, daca vreodata, vad o problema ca find permanenta, in timp ce aceea care ajung la esec privesc chiar si cea mai mica problema ca fiind permanenta. Odata ce adopti ideea ca nu poti sa faci nimic pentru a schimba ceva, doar pentru ca ceea ce ai facut pana acum nu a produs o schimbare, incepi sa iei o otrava mortala in sistemul tau. Indiferent de ceea ce se intampla in viata ta, trebuie sa poti sa crezi ‘Si asta va trece’, si daca vei persista vei gasi o cale.

A doua diferenta intre invingatori si invinsi, cei optimisti si cei pesimisti, este credinta lor in legatura cu pervasivitatea problemelor. Un invingator nu o vede niciodata ca fiind pervasiva,  ca poate sa afecteze si alte domenii ale vietii sau ca ar putea sa ajunga sa-i controleze intreaga viata. O vad ca ‘E doar o mica provocare cu tiparul meu de hranire’ si nu ‘Pentru ca mananc prea mult, intreaga mea viata e distrusa’. Acei pesimisti – cei care au invatat neajutorarea – au dezvoltat gandirea ca : deoarece au esuat intr-un anumit domeniu, ei nu sunt capabili de succes. Si in curand vor generaliza ca lucrurile nu mai sunt sub controlul lor si se vor simti cu adevarat neajutorati.

Solutia atat pentru permanenta cat si pentru pervasivitate este a vedea ceva asupra caruia poti lua controlul in viata ta si a incepe sa iei actiune in acea directie. In timp ce faci asta cateva din acele gandiri limitante vor disparea.

Al treilea tipar, pe care Seligman il numeste personal se refera la ideea ca o problema este personala. Daca nu vedem nereusitele ca o provocare pentru a ne schimba abordarea, ci le vedem ca si cum ar fi o problema cu noi insine, ca pe un defect personal, imediat ne vom simti coplesiti.

A pastra aceste ‘credinte’ limitante este ca si a ingera doze mici de otrava care de-a lungul timpului vor ajunge la o doza letala. Atata timp cat ‘credem’ ceva creierul nostru functioneaza pe pilot automat, filtrand orice primeste de la mediul inconjurator si cautand referinte pentru a valida acea ‘credinta’, oricare ar fi aceasta.